Ortodoxia este una dintre cele trei mari ramuri ale creștinismului, alături de catolicism și protestantism, și reprezintă continuarea directă a Bisericii primelor secole, așa cum s-a dezvoltat ea în spațiul cultural grec, bizantin și slav. Termenul provine din grecescul orthos („drept”) și doxa („credință” sau „slavă”), însemnând literal „dreapta credință”.
Marea Schismă din 1054
Rădăcina despărțirii dintre Răsărit și Apus se află în secole de diferențe teologice, liturgice și de autoritate bisericească, culminând cu Marea Schismă din anul 1054, când Biserica Romei și Patriarhia de Constantinopol s-au excomunicat reciproc. De atunci, cele două tradiții au evoluat separat, păstrând totuși un fond comun de dogme stabilite în primele șapte sinoade ecumenice.
Creștinismul pe teritoriul românesc
Spre deosebire de multe alte popoare europene, românii au primit creștinismul într-un mod continuu, odată cu procesul de romanizare, cu mult înainte de formarea statelor medievale. Această vechime explică de ce limba română a păstrat un vocabular bisericesc de origine latină — „biserică”, „cruce”, „Dumnezeu”, „a boteza” — spre deosebire de popoarele slave vecine.
Trăsăturile Bisericii Ortodoxe Române
Biserica Ortodoxă Română este o Biserică autocefală, adică independentă din punct de vedere administrativ, recunoscută oficial în anul 1885. Ea păstrează liturghia bizantină, cultul icoanelor, monahismul de tip athonit și un calendar bisericesc bogat în sărbători, multe dintre ele adânc împletite cu obiceiurile populare românești.
Ortodoxia românească nu este doar o instituție, ci o țesătură de tradiție, limbă și memorie colectivă transmisă din generație în generație.
Înțelegerea acestor origini ajută la citirea corectă a tuturor celorlalte teme legate de calendar, sărbători, mănăstiri și viață duhovnicească pe care le vom parcurge în articolele următoare.
